Orașele

01-Orasele-viitorului

Mașina umbla peste tot, fara ragaz. Vantul apleca antenele, soarele ingalbenea frunzele copacilor, scorojea vopseaua obloanelor, timpul lasa riduri pe feţele oamenilor si adormea Orașul. iar Mașina umbla, eterna. Strabatea zi de zi, noapte de noapte, strazile largi si uscate, ii interoga pe rarii trecatori:  „Cine sunteti ? Numele ? Adresa ? Ce faceti aici la ora asta ?”

Ii saluta pe localnici. Se strecura in case, tacuta, inobservabila, si cotrobaia. Pazea si apara Orasul. Dezinfecta cu minutiozitate si distrugea cu forta fatalitatii tot ce nu tinea de Oraș. Cutreiera si cauta intre gliile de iarba si printre castanii linistiti, prin curtile racoroase si prin micile fortarete umede si inchise, cauta spionii veniti din alte orase, strainii.

D-l Ferrier sedea pe peluza din fața casei fara sa se gandeasca la nimic. Din casa, din toate casele, se auzeau zgomote stranii. O muzica dulceaga si lenta, labartata, gretoasa. Dupa-amiaza, d-l Ferrier fugea de internet si de ecrane. Aici, sunetul nu ajungea decat amortizat de zidurile groase, dar nu se stingea de tot, impregna aerul cu un miros persistent.

D-l Ferrier vazu venind un om pe care nu-l cunostea. Era ceva rar.

— Buna ziua, spuse necunoscutul.

— Buna ziua, spuse d-l Ferrier cu o voce ragusita. De mult nu mai spusese asa ceva. Intinse un deget spre om

— Nu locuiti in acest cartier. Nu va cunosc.

— Nu-s  de aici din oras.

Tacere.

orasele_1

— Aha. Sunteti strain.

— Nu chiar. Orasul meu nu e asa departe. Vorbesc si eu aceeasi limba ca si dumneavostra. Locuim in aceeasi țara.

— Ce-i aceea țara, spuse sententios d-l Ferrier, daca nu isorie antica. Existau pe vremuri țari si imperii. Dar acum traim in epoca Oraselor. Nu sunteti spion, sper…

— Nu cred. Ma plimb pur si simplu. Pe drumuri. Stiati ca sosele dintre Orase sunt in stare foarte proasta ?

— Nu ma miră.

— Si ca altadata circulau pe ele mii si mii de oameni si masini rapide ?

— Altadata.

— Am vrut sa fac si eu la fel. Am vrut sa cunosc alte Orase, alte locuri. Dar nu orasele sunt cele mai interesante. Cele mai pasionante sunt orele si zilele de mers intre Orase. Ati calcat vreodata pe iarba ? Ati vazut furnicile misunand si lacustele sarindu-va pe sub talpa ?

— Nu… nu stiu.

— Toate Orasele-s la fel. Aceleasi stradute caldute, marginite de aceiasi pomisori uscati si piperniciti, iar pe acoperisuri creste peste tot aceeasi flora metalica de antene. Peste tot – aceeasi Masina insarcinata sa vaneze tot ce-i strain. Chiar si locuitorii se aseamana. Aici aveti Masina ?

— Desigur. E absolut necesar. Suntem foarte mandri de Masina noastra. Nimic nu-i scapa. Ar trebui sa va grabiti sa plecati. Poate ca-i si prea tarziu.

— Dar nu fac nimic rau.

— Sunteti strain ? (Buzele d-lui Ferrier se strambasera.) Nu cred ca-i veti scapa. Este extrem de perfectionata. Cunoaste toti locuitorii dupa nume. Nu se poate insela. Are o memorie uluitoare. Cand intalneste pe cineva, stie imediat daca este prieten sau… strain.

—Si nu vi se pare periculos ?

— Periculos ? Numai pentru straini.

— Si daca se inseala ? Daca intr-o zi v-ar confunda cu un strain ?

— M-ar executa pe loc. Dar nu se poate insela.

— La revedere. Ma bucur c-am putut sta o clipa de vorba.

— Si eu. Noroc. „De ce i-oi fi urat noroc, se gandi d-l Ferrier. Nu poate sa-i scape. Nu poate. N-are nici o sansa”.

Inchise ochii pe jumatate.

Ma intreb ce voia sa spuna cu  „intre Orase”. Nu exista nimic intre Orase. Poate, de pe vreo colina, poti vedea stralucind pe toata intinderea orizontului orasele, si poti zari domurile rosietece si lucitoare si, poate, vreo raza de lumina cazand oblic sa-ti dezvaluie si reflexele metalice ale Masinilor care cutreiera peste tot, in locul politiei si-i cauta pe spioni ?

Poate fi chiar frumos.

Vazu un punct luminos osciland pe peretele din fața. Masina aparu din strada cea maiapropiata. Il trecu un fior. Daca ar uita de existenta mea ? Daca s-ar insela ? Dac n-ar sti ca sunt cetatean al orasului ?

 

Kuratas-001-PIC-1421673572030_large

Masina il examina. Transpiratia se prelinse spre ochii d-lui Ferrier in timp ce-l masura.

„Daca m-ar lua drept un strain ?”

— Buna ziua, d-le Ferrier, zise ea.

— Buna ziua.

Pumnii i se desclestasera, iar unghiile ii lasasera ure albe in palmele roz.

—Va fi timp frumos asta-seara, d-le Ferrier, spuse Masina.

— Sigur, spuse el.

— Caut un strain, un spion, spuse Masina. Stiu ca se afla in Oras. Chiar acum a trecut pe aici. Nu l-ati vazut cumva ?

— L-am vazut. L-am vazut. Am si stat de vorba catva timp.

— E dreptul dumneavostra. Unde s-a dus ?

— E datoria dumneavostra sa stiti. Ezita, apoi se uita la Masina, intinse repede bratul spre capatul strazii si spuse:

— A plecat. Pe-acolo.

— Va multumesc foarte mult pentru ajutor, d-le Ferrier, spuse Masina. S-aveti parte de recunostinta Orasului. Fiti linistit. N-o sa scape.

Se indeparta tropaind marunt, scrasnind din roti, in timp ce bratele-i articulate se intindeau si se repliau cu precizie, suple.

— Tradarea. Oare asta nu se numeste tradare ? isi zise d-l Ferrier, zambind fortat. Nu trebuie sa gandim in felul asta. Poti zice ca tradezi un strain daca-l predai unei Masini puse sa te apere, pe tine si Orasul tau ? Un strain. Masina si Orasul meu.

Cobari privirea spre gazonul tuns. auzi nisipul scrasnind atunci cand Masina se intoarse si frana. Un viraj. La dreapta. Iar la dreapta. Turul cvartalului de case. Oare vine inapoi aici ?

— S-ai fi scapat ? Asa ceva nu-i posibil. Ar fi  groaznic. N-a fi aparati cum trebuie.

Auzi niste foșnete slabe. Un sunet absolut straniu, necunoscut, firav. Un zumzet de insecta acoperind scrasnetul surd al Masinii, zgaraind linistea cu atingeri trecatoare. Pasi de om.

Se intorc pe aici. Numai sa… numai sa nu se intample chiar aici, pe strada, in fața mea.

batran-parc

Strada era prea curata si prea luminoasa. Copacii erau prea ingrijiti si frunzele bine lustruite.

Zgomotele incetara. Se oprisera putin dupa colt. Nu se vedeau, dar d-l Ferrier auzea intrebarile seci ale Masinii si hârșâitul derutant al picioarelor strainului pe ciment.

— Numele dumneavoastra ? Sunteti strain ? Ce cautati in acest Oras ?

— Nimic. Ma plimb. Eram in trecere.

— Nu aveti asadar un Oras ? Sunteti vagabond ?

— Nu. Am si eu Orasul meu, dincolo de coline. Dar n-am vrut sa mai stau acolo. Credeam ca aici e altfel.

— Nu stiati ca intrarea in acest Oras e interzisa ?

— Stiam. Am citit pancartele:  Accesul strainilor interzis !

— Mai e ceva, spuse Masina.

— Stiu.

D-l Ferrier auzi un firicel de voce abia soptit. Se va pedepsi… se va pedepsi cu moartea.

— Mai aveti ceva de declarat ?

— Stai putin. Sunteti o Masina automata ?

— Sunt o Masina automata.

— Nimeni nu va comanda ?

— Nimeni.

— Nici un om nu vorbeste prin vocea dumneavostra si nimeni nu asculta cu urechile dumneavoastra ?

— Nimeni.

— Nimeni nu va poate opri, nu va poate transforma ?

— Nu. Eu apara acest Oras. Sunt nemuritoare. cine sa vrea sa ma opreasca, daca nu dusmanii ?

— Atunci nu mai am nimic de spus. E prea tarziu.

— Bine. Sunteti gata ?

Tacere. Macar daca ar veni vreo adiere de vant care sa faca obloanele sa scârțâie sau frunzee sa foșneasca, ofta d-l Frrier.

— Cred ca-s gata.

D-l ferrier auzi rafala. Isi imagina limba de foc, cenusa aspirata, suflata, imprastiata in aer. Nu era nimic infricosator in asta.

— Curat, spuse el. (I se uscase limba in gura). El e de vina. Asta-i treabă, sa-ti parasesti Orasul, sa intri singur in gura lupului ? Pacat, isi zise, era baiat bun. Dar asa-i trebuie. Un spion. De unde sa stii ca nu-i spion…  Sau mai rau, un vagabond.

Masina trecu prin fața lui, grabita.

— Buna ziua, d-le Ferrier, spuse ea.

— Buna ziua, raspunse el automat. Se gandea: „Nu trebuie sa-mi para rau. Nu se putea sfarsi altfel. Ridicol. Ridicol…”

orasele_

Lua paharul de pe masa si privi fix la cubul de gheata care se invartea inauntru. O aschie stralucitoare, irizata de soare, si care nu se mai oprea. Se va topi inainte de a se opri.  Asemeni cuiva care ar cutreiera soselele lasate in parasire, fara a avea nici Oras, nici casa.

O strafulgerare si un suflu fierbine trecura peste Oras.

— O bomba, spuse cu glas tare d-l ferrier. O bomba. Ce-i drept, e razboi. Dar de cativa ani nu se mai intamplase nimic. E un razboi facut sa dureze la nesfarsit. Fara fum. Fara flacari.

— Cred ca nu ne-au nimerit, spuse el. Sa asteptam bomba urmatoare, peste vreo zece ani (ofta). Tintesc intotdeauna domul. Spera sa distruga creierul Orasului. Se pare inauntrul domului exista un supercomputer. O memorie uriasa. Colosala memorie electronica a Masinii. Toate numele, vârstele, toate formele, mirosurile, dimensiunile, fizionomiile locuitorilor din Oras. Intregul Oras inregistrat, gravat, impietrit in moleculele si cristalele de fier aliniate magnetic. Secretul absolut. Un razboi intre Orase purtat de Masini.

Mangaie cu privirea rotunjimea dulce a domului.

— Nimeni, nimeni, de ani de zile, de o suta de ani, n-a mai patruns acolo. oare de cat timp isi traiesc aceste domuri viata lor secreta ? O generatie ? Trei generatii ? Dintotdeauna. Ma intreb daca… daca si noi trimitem bombe si daca si noi tintim domurile. si daca se intampla vreodata ca Orasele sa fie distruse si daca mai raman supravietuitori fara Oras, fara Masina protectoare. Trebuie sa fie groaznic.

In dimineata urmatoare isi lua repede micul dejun. Locuia singur. In timp ce-si golea ceasca, auzi niste zgomote si tipete dinspre casa vecina. Apoi liniste. Vazu Masina furisandu-se afara printr-o fereastra deschisa.

— Ciudat, spuse el.

Isi dadu dintr-o data seama cat de departe, cat de straini ii erau vecinii. Niste necunoscuti. Mai indepartati si mai inacesibili decat omul din celalalt Oras. Iesi si se instala pe pajiste. Deslusi scrasnetul Masinii. Vocea metal il interpela.

— Afara !

Se ridica. Se intoarse spre ochii rosii, imobili.

— Afara ! Cu d-voastra vorbesc.

— Cu mine ? spuse d-l Ferrier, nevenindu-i sa creada.

— Da. Cu d-voastra. Mai repede !

Iesi. Se opri in mijlocul strazii, cu masina in fața lui.

— Cum va numiti ?

— Ferrier. Ma cunoasteti doar…

— Nu va cunosc. Sunteti strain.

— Locuiesc in acest Oras.

Isi franse mainile.

kuratas

— M-ati salutat ieri, ca si in toate celelalte zile. Sunt locuitor al Orasului. Numele meu e inscris acolo.

Arata cu degetul spre dom.

— Nu cunosc pe nimeni cu numele de Ferrier.

— Imposibil. (Unghiile lasau urme rosii in palmele foarte albe.) Locuiesc in aceasta casa.

— Daca ati locui v-as cunoaste.

— Va jur. Stati putin. Cine locuieste in casa asta ? Spuneti-mi cine locuieste in casa asta ? Asteptara un moment.

— Nimeni. Casa aceasta e goala, parasita. Nu-mi aintesc sa fi locuit cineva vreodata.

— Ati uitat,  ati uitat !

Il ineca plansul.

—Eu nu pot uita. Eu nu pot gresi.

Ii veni o idee.

— Spuneti-mi cine locuieste pe aceasta strada. Pe toata strada. Numele lor.

— Nmeni. Nimeni n-a locuit niciodata pe aceasta strada.

— Si Orasul, tot Orasul, striga d-lFerrier. Intelese dintr-o data zgomotul si strigatele neobisnuite auzite de dimineata din casa vecina.

— Nimeni nu locuieste in acest Oras. Orasul e pustiu. Gol. Nu posed nici o informatie referitoare la vreo persoana care ar locui aici. Nu sunt decat straini. Nu aveti Oras ? intreba Masina.

—Ăsta-i, spuse d-l Ferrier. Vocea-i era slaba, franta.

— Nu stiati ca accesul e interzis ?

— Nu, spuse d-l Ferrier, nu, din moment ce aici locuiesc.

Buza de jos ii iesi in afara ca si cum ar fi fost pe punctul sa izbucneasca in plans.

— Mai aveti ceva de spus ?

— Pot sa va mai cer inca… o informatie ?

— Desigur, spuse Masina. Nu ne grabim.

— A cazut o bomba ieri seara ?

— Exact.

— Ce fel de bomba era ?

— O bomba magnetica. Nu s-au produs stricaciuni.

Inteleg, isi spuse d-l Ferrier.  Inteleg… Si se gandi la toate cip-urile, la datele de stare civila – goale, sterse. O bomba magnetica. Masina amnezica. Straini cu totii in propriul Oras. Logic. Normal. Sters, uitat acolo. Mort aici.

— Asta-i tot ce doreati sa stiti ? intreba Masina.

— Da, spuse d-l Ferrier. Nu-i pot spune c-a uitat. Nu poate sa ma creada. O Masina nu poate gresi.

— O sa aveti grija de casa, nu-i asa ?

— Sunteti gata ?

— Cred ca sunt.

Buzele-i tremurau.

O rafala. O limba de foc. Cenusa aspirata, suflata si imprastiata in aer plutind si cazand peste orasul ramas pustiu pentru un milion de ani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s