REGINALD GULLIVER: ERUNTICA

ERUNTICA

Introducere

Fara indoiala, pentru istoricii viitorului doua explozii complementare majore vor sta la baza oricarui model al societatii noastre. Consumatorii iau contact cu avalansa de produse intelectuale, continuu deversata pe piata, prin coincidente intamplatoare, identice cu cele ce controleaza ciocnirile moleculelor unui gaz: de mult timp, multimea acestor produse a devenit de necuprins. Nicaieri nefiind mai usor sa te pierzi decat intr-o multime, impresarii culturii, publicand tot ceea ce le dau autorii, persista in preafericita dar gresita convingere ca nimic din ceea ce e de valoare nu se mai pierde. Expertii, eliminand din campul lor vizual tot ce se afla in afara specialitatii proprii, considera demne de atentie numai unele carti. Aceasta eliminare este reflexul defensiv al oricarui expert: daca ar fi mai putin exigent, s-ar ineca intr-un ocean de hartie. In consecinta, orice noutate care sfideaza canoanele clasificarilor e amenintata cu o lipsa de statut echivalenta cu moartea civila. O nebunie ar putea duce la un astfel de rezultat, dar ar fi o nebunie cu metode precise; la fel, o perfidie pseudologica, dar nu indeajuns de perfida, nemaifiind comerciala.

Cartea pe care o prezint se afla in no man’s land.

O atare curiozitate ar putea fi trecuta cu vederea, atat din bun simt cat si din neatentie, insa, invingand lentoarea plictisitoare a textului, stralucirea unui spirit eretic ne retine calea. Acest titlu e inregistrat la eticheta fictiune speculativa, zona devenita de un timp incoace locul de acumulare a tot soiul de ciudatenii neispravite, refuzate in cercuri mai inalte. Daca astazi Platon ar publica Republica sau Darwin Originea speciilor, ambele lucrari ar putea sa poarte eticheta „fantasy”, drept care ar fi citite de toti si apreciate de nimeni; odata intrate sub incidenta unei exprimari senzationale, n-ar mai juca nici un rol in vehicularea ideilor.

Tematica acestei carti o constituie bacteriile, dar nici un bacteriolog n-o va lua in serios. Stabileste o lingvistica in stare sa faca parul maciuca oricarui lingvist. Ajunge la o viitorologie care o contrazice pe cea practicata de exponentii profesionisti ai viitorologiei. Iata de ce, respinsa de toate disciplinele stiintifice, trebuie sa ajunga si sa ramana la nivelul fictiunii speculative, neputand nici macar conta pe cititori, pentru ca nu ofera nimic din ceea ce satisface setea de aventura.

Nu ma aflu in situatia de a judeca adecvat Eruntica; dar, in ce o priveste, nici nu cred sa existe un scriitor de prefete competent. Il voi inlocui usor; cine poate sti cat adevar se ascunde in spatele unei asemenea indrazneli ? La prima vedere, cu toate ca nu e decat o suma de absurditati, cartea pare un tratat stiintific. Nefiind fictiune artistica, nu are pretentii de opera literara. Daca descrie cumva adevarul, acest adevar dezminte practic intreaga cunoastere contemporana. Daca minte, o face in proportii monstruoase.

bacterii 1

Dupa cum explica autorul, eruntica (die Eruntizitãtslehre, eruntica, eruntiquie – numele provine din latinescul erunt,  „vor fi”, persoana a treia plural a indicativului viitor al verbului esse) nu este destinata a fi o forma de prognoza sau viitorologie. Eruntica nu se poate invata, deoarece nimeni nu cunoaste principiile care o guverneaza. Nu poate fi folosita pentru a prevedea tot ceea ce stim. Nu este  „cunoastere ezoterica”, precum astrologia ori dianetica, nu este nici ortodoxism stiintific natural. Ne ocupam de ceva condamnat sa fie un  „exilat al tuturor lumilor”.

In primul capitol, R. Gulliver se prezinta el insusi drept un filosof-diletant si un bacteriolog amator care, intr-o buna zi, acum optsprezece ani, s-a hotarat sa le invete pe bacterii limba engleza. Impulsul a avut o natura accidentala; in ziua respectiva scotea din termostat niste vase Petri, containerele acelea subtiri de sticla in care bacteriile in vitro sunt crescute pe geloza sau agar. Pana in momentul acela, dupa spusele sale, se ocupase doar superficial de bacteriologie, care reprezentase pentru el un fel de hobby, fara nici o pretentie sau speranta de a descoperi ceva nou. Recunoaste ca pur si simplu ii placea sa observe cresterea microorganismelor pe patul lor de agar; se minuna de  „inteligenta” invizibilelor  „plantute” ce alcatuiau pe suprafata delicata colonii de marimea unei maciulii de ac. Pentru a studia eficacitatea agentilor antibacterieni, depunea pe agar, cu o pipeta ori cu o spatula, cantitati mari de asemenea agenti. In cazul in care actionau, agarul ramanea neacoperit de haina bacteriana. La fel cum procedeaza uneori laborantii, R. Gulliver inmuia un tampon de bumbac in antibiotic si scria cu el, pe suprafata neteda a agarului,  „YES”. A doua zi inscriptia devenea vizibila, deoarece inmultirea continua a bacteriilor ocupa cu tuberculii coloniei tot agarul, minus semnele lasate de bumbacul folosit drept stilou. Atunci s-a gandit prima oara ca acest proces ar putea fi  „inversat”.

Inscriptia era vizibila, fiind lipsita de bacterii. Dar, daca microbii s-ar grupa ei insisi in litere, ar scrie, si astfel s-ar putea folosi de un limbaj. Ideea era in acelasi timp si tentanta si, recunoaste, total lipsita de sens. In fond, el scrisese cuvantul  „yes” iar bacteriile doar  „dezvaluisera” inscriptia, intrucat erau incapabile sa se inmulteasca in interiorul ei. De atunci incolo insa ideea nu i-a mai dat pace. In a opta zi s-a apucat de lucru.

Bacteriile sunt suta la suta neganditoare si, mai mult ca sigur, neintelegatoare. In virtutea pozitiei lor in Natura, sunt insa chimisti excelenti. Cu sute de milioane de ani in urma, agentii patogeni au invatat cum sa depaseasca barierele organismului si fortele de protectie ale animalelor. Lucru firesc, daca ne gandim ca veacuri intregi n-au facut nimic altceva, asa incat, cu toate ca mijloacele folosite erau oarbe, au avut destul timp pentru a pune la grea incercare zidurile de proteine ce apara organismele mari. Inca din momentul aparitiei omului l-au atacat si pe el; in decursul celor zece pana la douzeci de mii de ani de existenta a civilizatiei, au provocat boli in urma carora au rezultat epidemii notorii si, la momente diferite, moartea a populatii intregi.

bacterii 2

Acum mai putin de un secol, omul a contraatacat in forta, aruncand asupra bacteriilor o armata proprie: otravuri sintetice selective, care lovesc procesele lor vitale. In aceasta extrem de scurta perioada, omul a sintetizat peste 48 000 de arme chimice destinate sa loveasca in cele mai delicate puncte ale metabolismului, cresterii si reproducerii bacteriilor. A facut-o in speranta de a eradica germenii de pe suprafata pamantului, dar curand a constatat cu uimire (pe parcursul cercetarii cresterii microbilor numiti epidemici) ca nu izbutise sa lichideze nici macar o singura boala. Bacteriile se dovedeau un inamic mai bine inzestrat decat socotisera creatorii chimioterapiei selective. Indiferent ce noi produse ale retortei folosea omul, bacteriile, cazand in hecatombe in aceasta (s-ar parea) lupta inegala, isi adaptau prompt otravurile ori se adaptau la otravuri si isi dezvoltau o noua rezistenta.

Stiinta nu stie exact cum reusesc acest lucru, iar ceea ce stie e extrem de nesigur. Cu siguranta, bacteriile nu au cunostinte teoretice in domeniile chimiei sau imunologiei. Sunt incapabile sa elaboreze teste experimentale sau decizii strategice; nu sunt in masura sa cunoasca ce va indrepta maine omul asupra lor. Indiferent de tacticile la care recurg la nevoie bacteriile, e cert ca ele actioneaza inconstient, asemeni unor agregate chimice microscopice. Rezistenta noilor generatii e datorata unor mutatii mostenite, in esenta intamplatoare. Daca omul ar fi implicat, am obtine (mai mult sau mai putin) urmatoarea imagine:  un dusman necunoscut, ce poseda cunostinte necunoscute noua, pregateste agenti mortali necunoscuti si elibereaza asupra oamenilor o enorma cantitate de asemenea agenti, in vreme ce noi, murind cu miile, hotaram  – in cautarea febrila a unui antitod –  sa tragem la sorti pagini rupte dintr-o enciclopedie de chimie. Vom gasi, poate, pe una din ele, formula unei substante salvatoare-de-vieti. E de presupus ca o rasa care incearca sa inlature o amenintare mortala recurgand la o astfel de metoda va fi exterminata inca inainte de aparitia lozului castigator.

virusi 1

Si totusi, aplicata la bacterii, metoda de mai sus functioneaza fara gres. Este in afara oricarei discutii ideea ca, providential, codul lor genetic ar fi putut contine ereditar toate structurile posibile ale substantelor chimice daunatoare ce pot fi sintetizate. aceste structuri sunt mai numeroase decat stelele si atomii din univers. Mai mult, extrem de saracul aparat ereditar al bacteriilor nu poate cuprinde nici macar informatia despre cele 48 000 de sbstante folosite pana acum de om in lupta impotriva germenilor. Un fapt e, asadar, incontestabil: cunostintele chimice ale bacteriilor, cu toate ca sunt pur  „practice”, continua sa depaseasca impunatoarea cunoastere teoretica a omului…

Asa stand lucrurile si deoarece bacteriile dispun de o asemenea versatilitate, de ce n-ar putea fi folosita aceasta in scopuri complet noi ? Privind obiectiv intrebarea, e limpede ca a scrie cateva cuvinte in engleza este o problema mult mai simpla decat aceea de a pregati nenumarate variante de aparare impotriva nenumaratelor tipuri de otravuri si veninri. Intr-adevar, in spatele acestor otravuri se afla colosul stiintei moderne  – biblioteci, laboratoare, savanti si computerele lor -, dar toata aceasta forta nu e suficienta impotriva invizibilelor  „plantute”. Asa incat singura problema este cum sa determini bacteriile sa invete engleza sau cum sa transformi o comanda verbala intr-o conditie de supravietuire. Trebuie construita o situatie cu doua, si numai doua, posibilitati: ori sa invete scrierea, ori sa moara.

R. Gulliver afirma ca, in principiu, un stafilococ auriu sau un bacil de colon (Escherichia coli) pot fi invatati sa scrie – asa cum invatam si noi, in mod normal – cu toate ca drmul spre aceasta cunoastere este deosebit de dificil si impovarat cu obstacole. E mult mai usor sa le invatam pe bacterii cum sa foloseasca alfabetul Morse, compus din puncte si linii – mai ales ca avem deja punctele. La urma urmei, fiecare colonie e de fapt un punct. Patru puncte alaturate pe o axa formeaza o linie. Ce poate fi mai simplu ?

Acestea erau ideile si preocuparile lui R. Gulliver  – suficient de nebune pentru ca orice specialist ajuns aici cu lectura sa arunce cartea cat colo. Noi insa, nefiind specialisti, putem continua sa citim. R. Gulliver s-a hotarat sa faca din amplasarea de linii scurte pe agar o conditie de supravietuire.

cod_morse

Greutatea (dupa cum marturiseste autorul in capitolul 2) statea in inexistenta vreunei instructiuni in acest sens privitoare nu numai la oameni, dar chiar si la animale, care pot dobandi reflexe conditionate. In cazul nostru elevul nu are sistem nervos, membre, ochi, urechi sau simt tactil – nimic altceva decat o indemanare neobisnuita in schimbarile chimice. Stim doar ca aceasta indemanare e procesul sau vital. De aceea acest proces trebuie indreptat spre studiul caligrafiei  – procesul, nu bacteriile, deoarece nu vorbim despre indivizi sau specimene; trebuie instrit chiar codul genetic, deci trebuie atins acest cod, nu o bacterie anume.

Bacteriile nu se comporta inteligent, in vreme ce codul, carmaciul lor, le face capabile sa se adapteze la situatii complet noi, intalnite pentru prima oara in milioane de ani de asteptare. Numai pregatind conditii alese in asa fel incat singura tactica potrivita de supravietuire sa fie scrisul dinstinct vom pune codul in situatia de a fi obligat sa se descurce. Cele de mai sus transfera asupra experimentatorului intreaga dificultate a problemei, intrucat el este cel care trebuie sa creeze aceste conditii neobisnuite – neobisnite, deoarece nu au mai fost intalnite niciodata in decursul Evolutiei !

Descrierea experientelor ocupa restul capitolelor din  Eruntica, si este incredibil de plictisitoare din pricina pedanteriei, prolixitatii si continuei alternari a textului cu fotograme, tabele si grafice, toate concurand in a-l face greu de urmarit. Vom rezuma rapid aceste 260 de pagini. Inceputul a fost simplu. Pe agar se afla o singura colonie de bacili (E. coli), de patru ori mai mica decat litera  o. Comportarea acestei pete cenusii e vizualizata de un obiectiv conectat la un computer. In mod normal, colonia se extinde centrifug, in toate directiile; in cazul acesta insa, dezvoltarea e posibila numai de-a lungul unei axe, pentru ca orice miscare gresita declanseaza un proiector laser care ucide cu raze ultraviolete bacteria  „neascultatoare”. Situatia e similara cu cea descrisa initial cand pe agar apareau inscriptii din cauza imposibilitatii de reproducere a bacteriilor pe locurile umezite cu antibiotic. Singura diferenta este ca acum, bacteriile au voie sa se dezvolte doar in interiorul unei linii (inainte puteau trai numai in afara ei). autorul a repetat experienta de 45 000 de ori, folosind simultan doua mii de vase Petri si acelasi numar de senzori conectati in paralel la computer. Cheltuielile au fost considerabile, dar timpul consumat destul de mic, dat fiind ca o singura generatie de bacterii traieste intre zece si dousprezece minute. In doua din cele doua mii de vase mutatiile au produs un nou tip de bacil de colon (E. coli orthogenes), incapabil sa se dezvolte altfel decat in linii; acest nou tip acoperea agarul in chipul urmator: _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Cresterea de-a lungul unei singure axe a devenit astfel proprietate ereditara a bacteriilor mutante. Inmultind acest tip, R. Gulliver a obtinut colonii in alte o mie de vase si, totodata, material nou pentru urmatorul stadiu al ortografiei bacteriene. Cu tipuri ce se dezvolta in puncte si linii alternante ( _ . _ . _ . _ . _ . _ . _ ) a atins limitele acestei faze de instruire. Bacteriile se comporta conform conditiei impuse, cu toate ca, in mod natural, ele inca nu scriau, ci doar produceau elemantele superficiale ale scrisului, lipsit de orice inteles. Capitolele 9, 10 si 11 explica modul cum a abordat autorul urmatorul pas, mai precis, cum le-a obligat pe  E. coli sa-l faca.

A gandit in felul urmator: bacteriile trebuie puse intr-o situatie la care sa raspunda printr-un comportament specific, iar acest comportament specific, la nivelul lor pur chimic, sa se transforme in semnale. De-a lungul a patru milioane de experiente, R. Gulliver a macerat, uscat pana la praf, prajit, topit, taiat, presat si paralizat catalitic miliarde de bacterii pentru a obtine in cele din urma un tip de E. coli care reactiona la pericol dispunandu-si coloniile astfel: …  …  …

bacterii 3

Litera s (in alfabetul Morse, trei puncte inseamna s) simbolizeaza stersul. Evident, bacteriile nu intelegeau inca nimic, dar numai aceasta dispunere a coloniilor le putea salva, deoarece atunci si numai atunci senzorul conectat la computer indeparta agentul letal (otrava puternica, raze ultraviolete etc.). Bacteriile care nu respectau dispunerea in grupe de cate trei puncte piereau pana la ultima; pe campl de lupta al agarului (si pe cel stiintific) ramaneau doar cele ce, datorita mutatiilor, dobandisera aceasta abilitate chimica. Bacteriile tot nu intelegea nimic, dar isi semnalau starea  –  „pericol mortal”  -,  fapt datorita caruia cele trei puncte au devenit cu adevarat un semn definitoriu pentru o anume situatie.

R. Gulliver avea deja posibilitatea de a obtine un tip care sa  „produca” semnale  S.O.S., dar a considerat acest pas total superfluu. A ales alta cale, invatand bacteriile cum sa diferentieze semnalele in functie de trasaturile caracteristice ale fiecarei amenintari. De exemplu, tipurile  E. coli loguativa 67 si E. coli philographica 213 puteau indeparta din habitatul lor oxigenul liber, care le era fatal, numai folosind semnalul: … _ _ _  ( s o, adica  „stres produs de oxigen”).

Autorul e eufemistic cand spune ca obtinerea de tipuri capabile sa-si semnalizeze cerintele s-a dovedit  „destul de dificila”. Obtinerea lui  E. coli numerativa, in stare sa indice cea mai convenabila concentratie de ioni de hidrogen (pH), i-a luat doi ani, in timp ce  Proteus calculons a inceput sa faca socoteli elementare dupa alti trei ani de experiente. N-a trecut de doi plus doi fac patru.

La urmatorul pas R. Gulliver si-a largit baza experientelor, predand Morse streptococilor si genococilor, dar acesti germeni s-au dovedit destul de putin inzestrati. A revenit la bacilul de colon. Specia 201 se distingea prin adaptabilitate mutationala; dadea formulari tot mai lungi, atat descrieri cat si cereri care indicau ceea ce deranja bacteriile sau nevoile lor nutritive. Continuand sa pastreze tipurile ce prezentau cele mai eficiente mutatii, a obtinut dupa unsprezece ani  E. coli eloquentissima, la aprinderea luminii in laborator, l-a intampinat scriind pe agar cuvintele  „good morning”.

Primul tip care a stapanit sintaxa Basic English-ului a fost  Proteus orator miriabilis 64; in schimb, chiar si dupa 21 000 de generatii,  E. coli eloquentissima a continuat sa faca erori de gramatica. Insa in momentul in care codul genetic al acestor bacterii a asimilat regulile gramaticale, semnalizarile Morse au devenit una din functiile lor vitale caracteristice; rezultatul a fost scrierea vestilor transmise de microbi. La inceput nu a fost deosebit de important. R. Gulliver voia sa puna bacteriilor cateva intrebari calauzitoare, dar comunicarea reciproca s-a dovedit imposibila. El explica fiasco-ul dupa cum urmeaza: nu bacteriile scriu, ci codul genetic scrie prin intermediul lor. Or, acest cod nu mosteneste trasaturi obtinute individual de catre indivizi particulari. Codul se exprima pe sine insusi si, cu toate ca produce formulari, nu e capabil sa si primeasca, la randu-i, altele.

bacterii 4

Acesta este un comportament mostenit, deoarece e intarit de lupta pentru supravietuire; mesajele emise de codul genetic, grupand coloniile de coli in semnale Morse, sunt logice, dar in acelasi timp prostesti, lucru ce poate fi foarte bine ilustrat de o reactie familiara a bacteriilor: cand produc penicilinaza pentru a inlatura efectul penicilinei, ele se comporta logic, dar in acelasi timp inconstient. Asadar, tipurile comunicative obtinute de R. Gulliver raman in continuare  „bacterii ordinare”, meritul experimentatorului fiind acela de a fi creat conditiile de implantare a elocintei in bagajul ereditar al mutatiilor.

Deci, bacteriile vorbesc, dar e imposibil sa le vorbim. Aceasta limitare e mai putin grava decat s-ar crede, deoarece exact din aceasta cauza a aparut, intre timp, acea proprietate lingvistica a germenilor ce sta la baza erunticii.

R. Gulliver n-o prevazuse catusi de putin; a descoperit-o accidental, in timpul unor noi experiente destinate producerii lui E. coli poetica.  Versurile scurte compuse de bacilii de colon erau extrem de banale si nepotrivite pentru recitare, fiindca  – din motive evidente –  bacteriile nu cunosteau nimic despre fonetica limbii engleze. Prin urmare, puteau stapani metrica versurilor, dar nu si regulile de rimare; poezia bacteriana n-a produs nimic in afara unui cuplet de tipul:  „Agar agar is my love as Were stated above”  („Agar agar e dragostea mea cu fuse spus mai sus”).

Dupa cum se mai intampla, norocul l-a ajutat pe Gulliver. Incercand sa imprime o mai mare elocinta bacteriilor, le-a variat hrana si le-a imersat in preparate chimice a caror compozitie  (nota bene) a pastrat-o secreta. Imediat au aparut formulari mai lungi. In cele din urma, la 27 noiembrie, dupa o noua mutatie, E. coli loquativa a inceput sa emita semnale de stres, desi nimic nu indica prezenta unor compusi letali in agar. Dar, in ziua urmatoare, la douazeci si noua de ore dupa alarma, o bucata de mortar a cazut din tavan peste masa de experiente, zdrobind toate vasele Petri aflate acolo. La inceput autorul a luat acest ciudat eveniment drept o coincidenta si, pentru a fi sigur, a elaborat un experiment de control care a dovedit ca premonitiile sunt o caracteristica a acestor bacterii. De acum, aceasta noua subfamilie  – Gulliveria coli prophetica –  prezicea cu suficienta acuratete viitorul, adica se putea adapta la orice schimbari nefavorabile ce-ar fi amenintat-o in urmatoarele douazeci si patru de ore. Autorul crede ca n-a descoperit ceva absolut nou, ci doar a regasit, din intamplare, urma unui mecanism primitiv, caracteristic ereditatii microbilor, care le permite sa contracareze cu succes tehnicile bactericide ale medicinei. Insa atat timp cat bacteriile raman mute, nu avem nici un indiciu privitor la existenta unui asemenea mecanism.

Suprema realizare a autorului a fost obtinerea lui Gulliveria coli prophetissima si Proteus delphicus recte miriabilis. Aceste tipuri prezic viitorul si in afara plajei de evenimente ce le afecteaza direct. R. Gulliver considera ca natura mecanismului care dirijeaza acest fenomen este pur fizica. Bacteriile isi dispun coloniile in puncte si linii deoarece aceasta procedura este deja o proprietate intrinseca a caracteristicilor lor profilactice; nu sunt vreun  „bacil Cassandra” sau  „Proteus profet” care s-ar exprima in legatura cu evenimentele viitoare. Exista pur si simplu anumite schimbari fizice, intr-o forma inca atat de embrionara si fina incat scapa oricaror alte mijloace de detectie si care exercita o influienta dobandita asupra metabolismului  – si implicit asupra chimismului –  acestori tipuri mutante. In acest caz, actiunea biochimica a lui  Gulliveria coli prophetissima poate fi asemuita cu un transmitator ce leaga diferite intervale spatio-temporale. Bacteriile nu sunt altceva decat niste receptori hipersensibili ai anumitor probabilitati. Viitorologia bacteriana a devenit, dupa cum se stie, o realitate, cu toate ca, in ceea ce priveste consecintele, ramane in esenta imprevizibila, deoarece dezvaluirea viitorului de catre bacterii nu poate fi controlata.

Zeus-virus

Uneori  Proteus miriabilis insira in Morse serii numerice despre care era foarte greu sa afli la ce se refereau. Odata a prezis cu jumatate de an inainte indicatia contorului de electricitate al laboratorului. Alta data a stiut cati pisoi va avea pisica vecinului. Evident, bacteriilor le sunt indiferente prezicerile; fata de transmisiile Morse se afla in aceeasi relatie ca si un receptor radio fata de semnalele emise. Putem intelege de ce prezic incidente vitale pentru ele; in schimb, sensibilitatea lor la alte categorii de evenimente ramane o enigma. S-ar putea sa-si fi dat seama de fisurarea tavanului datorita schimbarilor electrostatice din atmosfera laboratorului sau poate alte fenomene fizice au fost implicate. Autorul nu stie insa de ce transmit vesti privind, de exemplu, lumea de dupa 2050.

Urmatoarea lui sarcina a fost sa faca deosebirea dintre pseudologia bacteriana  – vorbarie goala – si prezicerile serioase. A reusit intr-un mod pe cat de ingenios, pe atat de simplu: a format  „rezerve de prognoza paralele”, numite eruntori bacterieni. O rezerva era alcatuita din cel putin saizeci de tipuri profetice de coli si Proteus. Daca fiecare din ele spunea ceva diferit, semnalul trebuia considerat inutil. Daca formularile coincideau, puteau fi facute prognoze. Puse in termostate sau in vase Petri diferite, bacteriile scriau in Morse un text identic sau foarte asemanator. De-a lungul a doi ani autorul a reunit  o antologie de viitorologie bacteriana si, cu prezentarea ei, si-a terminat munca.

Cele mai bune rezultate au fost obtinute cu tipurile  G. coli bibliographica si telecognitiva. Acestea erau produse de enzime cum ar fi futuraza plusquamperfectiva si excitina futurognostica. Prin intermediul actiunii acestor enzime au putut fi dobandite capacitati precognitive, chiar de tipuri coli, cum ar fi E. poetica, care nu erau capabile decat de compunerea unor versuri proaste. Oricum, activitatea prezicatoare a bacteriilor a fost si este foarte limitata. In primul rand, nu prezic direct evenimente, ci le transmit de parca ar fi continutul unei publicatii care se ocupa de aceste evenimente. In al doilea rand, sunt incapabile de concentrari prelungite; eficienta lor maxima este de aproape cinsprezece pagini de text. In al treilea rand, toate textele autorilor bacterieni se refera la perioada cuprinsa intre anii 2016 si 2089.

Acceptand explicarea acestor fenomene in diverse moduri, R. Gulliver propune si propria-i ipoteza. De acum in cincizeci de ani, pe locul laboratorului sau va fi inaltata o biblioteca publica. Pentru selectia aleatorie a volumelor de pe rafturi va fi folosit exclusiv codul bacterian. Acum nu exista nici volumele si nici biblioteca, dar, din dorinta de a intari verosimilitatea predictiilor bacteriilor, R. Gulliver si-a redactat testamentul, care obliga pe edilii orasului sa-i transforme locuinta in biblioteca. Nu se poate spune ca a fost impins la acest lucru de catre microbii sai, ci mai degraba invers; ei au fost cei care au prevazut, inainte de a fi scris, continutul testamentului sau.

R. Gulliver's house

Explicatia modului cum ar fi putut lua germenii cunostinta de cartile inexistente ale unei biblioteci inexistente este o problema ceva mai dificila. O indicatie ne e oferita de faptul ca viitorologia microbiana se restrange la fragmente de lucrari, mai precis la introducerile lor. Este ca si cum un factor necunoscut (radiatie ?) patrunde cartile inchise, radiografiindu-le; normal, primele pagini sunt mai usor de cercetat, cele ce urmeaza fiind ascunse de grosimea foilor care le preced. Aceste explicatii sunt departe de a fi precise. De altfel, Gulliver recunoaste ca e o deosebire mare intre caderea de ieri a mortarului si pozitionarea frazelor de pe paginile volumelor care vor fi publicate peste cincizeci de ani. Obiectiv pana la capat, autorul nu pretinde drepturi exclusive in ceea ce priveste bazele erunticii; dimpotriva, la sfarsitul cartii ii incurajeaza pe cititori sa-i continuie eforturile.

Aceasta carte rastoarna nu numai bacteriologia, ci si intreaga noastra conceptie despre lume. In prezenta introducere nu dorim sa emitem judecati asupra ei sau sa luam vreo pozitie in ceea ce priveste profetiile bacteriilor. Oricat de indoielnica ar fi valoarea erunticii, trebuie sa recunoastem: printre profetii istoriei, niciodata nu s-au aflat dusmani atat de periculosi  – si, in acelasi timp, atat de apropiati parteneri ai destinului nostru – precum microbii. Nu e lipsit de importanta sa amintim aici ca R. Gulliver nu mai este alaturi de noi. A murit la cateva luni de la aparitia cartii Eruntica, in vreme ce instruia in literatura microbiologica noi studenti, mai exact bacilul holerei. Conta pe competenta lor deoarece, dupa cum chiar numele o indica, bacilul virgula holeric se leaga, prin semnele de punctuatie, de corectitudinea stilistica. Sa ne inabusim zambetul de trista compasiune provocat de convingerea unei morti nedureroase, pentru ca, multumita ei, testamentul a capatat viata legala, iar fundatia bibliotecii contine deja piatra de temelie si, in acelasi timp, mormantul ciuva considerat astazi doar un excentric. Dar cine stie ce va deveni el maine ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s