Lumea pe care ti-o doreste inima

lumea pe care ti-o doreste inima

Dl. Wayne trecu de mormanele de moloz cenusiu ce-i veneau pana la umar, si iata-l la Magazinul Lumilor. Arata exact asa cum i-l descrisesera prietenii: o baraca mica facuta din scanduri, parti de masini, o bucata de tabla zincata si cateva randuri de caramizi sfarmate, totul spoit cu o vopsea albastra spalacita.

Privi inapoi de-a lungul potecii taiate prin moloz, sa se asigure ca nu fusese urmarit. Isi indesa mai bine pachetul sub brat; apoi, putin speriat de propria-i indrazneala, deschise usa si se strecura inauntru.

— Buna dimineata, zise proprietarul.

Corespundea si el exact descrierii: un batran inalt, cu privirea vicleana, cu ochii ingusti i colturile gurii lasate in jos. Il chema Tompkins. Sedea intr-un balansoar vechi, pe a carui speteaza statea cocotat un papagal albastru cu verde. Mai era inca un scaun in incapere, si o masa. Pe masa – o seringa ruginita.

— Am auzit de pravalia dumneavoastra de la niste prieteni, spuse dl. Wayne.

— Atuncii stii pretul, spuse Tompkins. Ai adus ?

— Da, spuse dl. Wayne, aratand pachetul. dar mai intai as vrea sa intreb ceva…

— Toti vor sa intrebe ceva, zise Tompkins catre papagal, care clipi din ochi. Da-i drumul, intreaba.

— Vreau sa stiu ce se intampla de fapt.

Tompkins ofta:

— Uite ce se intampla. Imi platesti taxa. Iti fac o injectie care te scoate din functiune. Apoi, cu niste chestii pe care le am eu in spatele magazinului, iti eliberez mintea.

Tompkins zambea in timp ce spunea toate acestea, iar enigmaticul  sau papagal parea sa zambeasca si el.

— Ce se intampla dupa aceea ? intreba dl. Wayne.

Mintea ta, libera de trup, va putea sa aleaga dintre nenumarate lumi virtuale de care Pamantul se leapada in fiecare secunda a existentei sale.

Ranjind, Tompkins inceta sa se mai legene in balansoar si incepu sa dea semne de insufletire.

— Da, prietene, desi poate nu te-ai gandit niciodata, din momentul in care Pamantul asta zdrobit s-a nascut din pantecele de foc al Soarelui, a renuntat la lumile sale alternat-probabile. Lumi fara sfarsit, emanand din evenimentele mari si mici: fiecare Alexandru si fiecare amoeba creand lumi, asa cum undele se propaga pe fata lacului, indiferent cat de mare ori cat de mica e piatra pe care-o arunci. Oare nu arunca fiecare lucru o umbra ? Vezi tu, prietene, Pamantul insusi are patru dimensiuni; drept urmare, arunca umbre tridimensionale, proiectii materiale palpabile ale ipostazelor succesive prin care trece clipa de clipa in devenirea sa.

lumi paralele

Milioane, miliarde de Pamanturi ! O infinitate de Pamanturi ! Si mintea ta, eliberata gratie mie, va putea sa aleaga oricare din aceste lumi, si sa traiasca o vreme in ea.

Stingherit, dl. Wayne isi dadea seama ca Tompkins vorbea ca un circar, promitand minunatii care pur si simplu nu pot exista. Da, isi aminti dl.Wayne, i se intamplasera si lui unele lucruri in viata, pe care niciodata nu le-ar fi crezut posibile. Niciodata ! Asa ca, poate, minunile de care vorbeste Tompkins vor fi si ele posibile.

Dl. Wayne zise:

— Mi-au spus prietenii ca…

— Ca sunt un escroc clasa-ntai ? intreba Tompkins.

— Unii asta or fi vrut sa dea de inteles, spuse dl. Wayne precaut. Dar eu incerc sa judec cu mintea mea. Au mai zis ca…

— Stiu eu ce-au mai zis prietenii astia cu mintea lor murdara. Ti-au vorbit de satisfacerea dorintelor. Despre asta vrei s-auzi ?

— Da, zise dl.Wayne. Mi-au spus ca orice imi doresc… orice vreau…

— Exact, spuse Tompkins. Nici nu poate fi altfel. Ai de ales intre o infinitate de lumi. Mintea ta alege, dar e ghidata numai de dorinta. Dorinta ta cea mai adanca este singurul lucru care conteaza. Daca ai nutrit vreodata gandul secret de a ucide…

— O, nu, niciodata, niciodata ! striga dl. Wayne.

— …atunci vei merge intr-o lume unde poti ucide, unde te poti tavali in sange, unde poti sa-l intreci pe Sade sau pe Cezar, sau pe cine ti-o fi idolul. Ori, vrei cumva putere ? Atunci vei alege o lume in care tu vei fi Dumnezeu, de fapt si de drept. Sau poate un moloh insetat de sange, sau poate un preaintelept Buddha.

— Ma-ndoiesc ca eu…

— Mai sunt si alte dorinte, spuse Tompkins. Cerul si iadul. Orgii, betie, amor, glorie – tot ce vrei.

— Nemaipomenit ! zise dl. Wayne.

schrot

—Da, aproba Tompkins. Desigur, lista mea nu epuizeaza toate posibilitatile, toate combinatiile si permutarile de dorinte. In fond, ti-ai putea dori o viata simpla, domoala, pastorala, pe vreo insula din Marile Sudului, printre bastinasii edenici.

— Asta mi s-ar potrivi mai bine, spuse dl. Wayne, razand putin rusinat.

— Dar cine stie ? intreba Tompkins. Nici chiar tu singur nu poti sa-ti cunosti adevaratele dorinte. Te-ar putea duce chiar si la moarte.

— Se intampla des ? intreba dl. Wayne nelinistit.

— Din cand in cand.

— N-as vrea sa mor, spuse dl. Wayne.

— Greu ajungi sa ti se-ntample asa ceva, zise Tompkins, privind la pachetul din mainile lui Wayne.

— Daca spuneti asa… Dar cum sa stiu eu ca totul se petrece aievea ? Taxa dumneavoastra e foarte mare, practic e tot ce am. Si, dupa cate imi dau seama, imi dati un drog care ma face sa visez. tot avutul meu, si-n schimb – o doza de heroina si-o droaie de cuvinte frumoase !

Tompkins surase linistitor:

— Experienta n-are nimic dea face cu drogurile. Si nici cu senzatia de vis.

— Daca e adevarata, spuse dl. Wayne usor iritat, de ce nu pot sa raman in lumea dorintei mele pentru totdeauna ?

— La asta lucrez acuma, spuse Tompkins. Iata de ce e taxa asa ridicata: ca sa am materiale, sa pot experimenta. Incerc sa gasesc un mijloc de a face trecerea definitiva. Pana acum n-am reusit sa slabesc firul care-l leaga pe omde propriul sau Pamant –  si care-l trage inapoi. Nici chiar cele mai sacre mistere n-auputut rupe acest fir, in afara doar de moarte. Dar am eu sperantele mele.

— Ar fi ceva intr-adevar maret sa reusiti, zise dl. Wayne politicos.

— Da, ar fi ! striga Tompkins, intr-un brusc acces de pasiune. Caci atunci pravalia asta prapadita s-ar transforma intr-o trapa de evadare ! Si totul ar fi pe gratis, pe gratis pentru toata lumea ! Fiecare s-ar duce pe Pamantul dorintelor sale, Pamantul care i se potriveste, lasand locul asta blestemat prada viermilor si sobolanilor…

vis-iluzie

Tompkins se intrerupse la mijlocul frazei si relua cu un calm glacial:

— Dar ma tem ca prea-mi dau drumul la gura. Nu pot inca sa ofer o evadare definitiva de pe Pamant: nu una care sa fie altceva decat moartea. Poate ca nu voi putea niciodata. Deocamdata tot ce pot sa-ti ofer este o vacanta, o schimbare, gustul unei alte lumi si o privire asupra propriilor tale dorinte. Imi stii taxa. Am sa ti-o inapoiez daca experienta nu te va multumi.

— Asta-i frumos din partea dumneavoastra, spuse dl. Wayne cu deplina seriozitate. Dar mai e si celalalt aspect despre care mi-au vorbit prietenii. Cei zece ani din viata.

— Aici nu se poate face nimic, zise Tompkins, nu pot fi inapoiati.Experienta provoaca o suprasolicitare colosala a sistemului nervos, si viata este scurtata in consecinta. Este unul dintre motivele pentru care asa-zisul nostru guvern a declarat ilegale experientele mele.

— Da, dar n-au strans surubul prea tare, spuse dl. Wayne.

— Nu. Oficial, experientele mele sunt considerate o escrocherie periculoasa. Dar oficialii sunt si ei oameni, nu ? Le-ar placea si lor, ca la toata lumea, sa paraseasca Pamantul asta.

— Pretul, medita dl. Wayne, strangandu-si la piept pachetul. Si zece ani din viata ! Pentru satsfacerea dorintelor mele ascunse… Zau, trebuie sa ma mai gandesc.

— Gandeste-te, zise Tompkins indiferent.

*

Tot drumul spre casa, dl. Wayne se gandi. Cand trenul ajunse la Port Washington, in Long Island, inca se mai gandea. Si, in timp ce-si conducea masina de la gara spre casa, se gandea tot la faţa batrana si vicleana a lui Tompkins, la lumile posibile si la implinirea dorintelor.

Dar cand pasi pragul casei, trebui sa lase afara toate aceste ganduri. Janet, sotia sa, il astepta ca sa vorbeasca el raspicat cu servitoarea, care bause din nou. Fiul sau, Tommy, avea nevoie de ajutor pentru o barca ce urma sa fie lansata la apa chiar maine. Iar fetita voia sa-i povesteasca despre ce-a facut la gradinita.

Dl. Wayne vorbi frumos dar ferm cu servitoarea. Il ajuta pe Tommy sa mai dea un strat de bonz pe fundul barcii si asculta aventurile lui Peggy pe terenul de joaca.

Mai tarziu, dupa ce copiii se culcasera iar el si cu Janet ramasera singuri in salon, ea-l intreba daca i s-a intamplat ceva rau.

— Ceva rau ?

— Am impresia ca te framanta ceva, spuse Janet. Ai avut o zi rea la birou ?

— Ei, treburile obisnuite…

Desigur ca nu-i va spune lui Janet, si nici altcuiva, ca-si luase o zi libera ca sa se duca la Tompkins si la pravalia lui traznita. Nici nu va vorbi vreodata despre dreptul fiecarui om de a-si implini, o data-n viata, cele mai ascunse dorinte. Janet, cu judecata ei sanatoasa, n-ar intelege asta niciodata.

Urmeaza apoi, la birou, zile extrem de agitate. Pe Wall Street domnea o usoara panica privitoare la evenimentele din orientul Mijlociu, cu consecinte asupra actiunilor la bursa. Dl. Wayne se puse pe treaba. Incerca sa nu se mai gandeasca la implinirea dorintelor cu pretul intregii sale averi si cu zece ani din viata pierduti pentru totdeauna. Era o tampenie ! Batranul Tompkins trebuie sa fie nebun !

lumea pe care_

La sfarsit de saptamana mergea cu Tommy, cu barca in larg. Batrana lor barca se tinea inca foarte bine, nu lua apa deloc. Tommy isi dorea o noua pereche de panze, dar dl. Wayne se opuse categoric. Poate la anul, daca piata va fi mai buna. Deocamdata trebuie sa se descurce cu ce are.

In cate-o seara, dupa ce adormeau copiii, el si cu Janet ieseau cu barca in larg. Peste apele Atlanticului, in Long Island Soud, se lasa linistea si racoarea. Barca aluneca tacuta pe langa cliitul luminos al baizelor, spre luna rotunda si galbena.

— Stiu ca ai ceva pe suflet, zise Janet.

— Draga, te rog !

— Imi ascunzi ceva ?

— Nimic !

— Esti sigur ? Esti absolut sigur ?

— Absolut sigur.

— Atunci cuprinde-ma pe dupa umeri. Asa…

Si barca luneca in voia ei o vreme, dusa de curent.

Dorinta si implinire… Dar veni toamna si barca trebui pusa la adapost.Cursurile la bursa se stabilizara, dar Peggy se imbolnavi de pojar. Tommy voia sa stie ce diferenta este intre bombele obisnuite, bombele atomice, bombele cu hidrogen, bombele cu cobalt si toate celelalte feluri de bombe de car erau pline ziarele. Dl. Wayne il lamuri cum se pricepu. Si servitoarea pleca pe neasteptate.

Cu dorintele secrete totul era in regula.Poate ca ar fi dorit sa ucida pe cineva, sau sa traiasca pe vreo insula in Marile Sudului. Dar avea responsabilitati pe care nu le putea neglija. Avea doi copii de crescut si o sotie mai buna decat merita.

Poate mai incolo, pe la Craciun…

*

— Ei ! zise Tompkins. Te simti bine ?

— Da, foarte bine, zise dl. Wayne. Se ridica depe scaun si se freca la frunte.

— Vrei sa-ti dau taxa inapoi ? intreba Tompkins.

— Nu. Sunt foarte multumit de experienta.

— Totdeauna-i asa, zise Tompkins, tragand complice cu ochiul catre papagal. Ia spune, tu cu ce te-ai distrat ?

— O lume din trecutul apropiat, spuse dl. Wayne.

— O multime-s asa. Si ce-ai aflat despre dorintele tale ascunse ? Ce-a fost, crima ? Sau insula din Marile Sudului ?

— N-as vrea sa discut despre asta, spuse dl. Wayne politicos dar ferm.

Dl. Wayne desfacu pachetul si puse continutul pe masa. Pachetul continea o pereche de cizme cazone, un cutit, doua colace de sarma de cupru si trei cutii mici cu conserve de carne.

Ochii lui Tompkins sclipira un moment:

— Foarte bine, spuse. Multumesc.

— La revedere, spuse dl. Wayne. Eu va multumesc.

*

Dl. Wayne iesi din pravalie si-o lua grabit pe poteca taiata prin moloz. Dincolo de ea, cat vedeai cu ochii, se asterneau campuri intinse de moloz, cenusiu si cafeniu si negru.

lumea pe care ti-o doreste_

Intinse de jur-imprejur, pana la limita fiecarui orizont, aceste campuri se formasera din ramasitele contorsionate ale oraselor, din ramasitele carbonizate ale copacilor si din acea cenusa alba si fina care fusese candva carne si os omenesc.

— Ei, isi spuse dl. Wayne, cel putin sa nu zicem ca n-am aratat ce putem.

Aceasta experienta din trecutul sau il costase tot avutul lui, plus zece ani aruncati de buna voie pe apa sambetei. Sa fi fost vis ? Chiar si asa, si tot a meritat ! Dar acum trebuie sa lase deoparte orice gand la janet si la copii. Era ceva definitiv incheiat, doar daca Tompkins n-avea sa-si puna la punct experientele. Acum trebuia sa se gandeasca la propria-i supravietuire.

Cu ajutorul micului contor Geiger de la mana isi gasi o carare printre mormanele de moloz radioactive. Numai de-ar ajunge inapoi la adapost inainte de lasarea intunericului, inainte de a iesi sobolanii. Si daca nu se grabeste, mai pierde si ratia de cartofi pentru seara.

Robert Sheckley, Lumea pe care ti-o doreste inima (adaptare)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s