IEDERA

iedera 11

La vreo trei mile de oraselul Norton, statul Missouri, pe drumul ce duce la Maysville, se inalta o casa veche, ce apartinuse ultima oara unei familii numita Harding. Din 1886, nu a mai locuit nimeni in ea si, dupa toate probabilitatile, nici nu va mai locui cineva vreodata. Timpul si antipatia vecinilor au facut din ea un fel de ruina pitoreasca. Trecatorul care nu-i cunoaste povestea nu are motive s-o includa in categoria  „caselor bantuite”, desi de aceasta nedorita faima are parte in tot tinutul. Ii lipsesc geamurile si usile, acoperisul e spart in mai multe locuri si, ramasa nevopsita, sindrila a capatat o nuanta de un cenusiu sumbru. Si, totusi, aceste indubitabile semne ale supranaturalului sunt estompate in parte, de frunzisul bogat al unei uriase plante agatatoare ce acopera intreaga constructie. Planta, dintr-o specie pe care nici un botanist nu a fost in stare sa o identifice, joaca un rol important in istoria casei.

Familia Harding era alcatuita din Robert Harding, sotia sa, Matilda, domnisoara Julia Went, sora acesteia, si doi copii mici. Robert Harding era un barbat tacut si ursuz, care nu-si facuse nici un prieten printre vecini si nici nu parea dornic de asa ceva. Avea in jur de patruzeci de ani, era un ins chibzuit, muncitor; isi castiga existenta de pe urma micii ferme, napadita acum de tufe si rugi de mure. El si cumnata sa erau oarecum ostracizati de vecini, care gaseau ca sunt vazuti prea des impreuna  – cea ce nu era neaparat o vina, caci purtarea lor in asemenea ocazii nu era de natura sa dea nastere la banuieli. Codul moral al celor din Missouri este insa foarte sever.

Doamna Harding era o femeie blajina, cu ochi tristi, si infirma: ii lisea piciorul stang.

Intr-o vreme, era in 1884, se auzi ca doamna Harding a plecat sa-si viziteze mama, in Iowa. Cel putin asa raspunsese sotul ei celor curiosi, iar felul in care o spusese nu incurajase si alte intrebari. Sotia sa nu s-a mai intors. Doi ani mai tarziu, fara sa-si vanda ferma sau avutul si fara sa angajeze un agent care sa aiba grija de ele, sau fara sa-si ia cu el bunurile casnice, Harding a parasit localitatea, impreuna cu restul familiei. Nimeni nu stia incotro a plecat; nimanui nu-i pasa in vremea aceea. Cum era de asteptat, tot ceea ce putea fi luat disparu curand si casa parasita deveni o casa  „bantuita”. Intr-o seara de vara, patru sau cinci ani mai tarziu, pastorul J. Gruber din Norton si un avocat din Maysville, pe nume Hyatt, s-au intalnit calare in fata fostei locuinte a familiei Harding. Avand de discutat niste afaceri, cei doi legara caii si se dusera sa stea de vorba pe veranda casei. Unul din ei aminti in gluma de sumbrul renume al locului, dar remarca fu repede uitata si trecura la treburile ce le aveau de hotarat, taifasuind pana pe inserate. Era o seara calda si apasatoare, cu un aer statut.

Deodata ceva ii facu sa tresara uimiti: o lunga planta agatatoare, ce acoperea pe jumatate fatada casei si ale carei brate atarnau deasupra verandei, incepu sa se agite cu zgomot, scuturandu-si violent tulpina si frunzisul.

– Vine furtuna ! exclama Hyatt.

Gruber nu raspunse nimic, ci, in tacere, ii atrase atentia asupra copacilor din jur, al caror frunzis era nemiscat.

ivy-on-the-wall

Chiar si varfurile ascutite ale crengilor ce se profilau distinct pe bolta senina erau nemiscate. Cei doi coborara in graba treptele spre ceea ce fusese o pajiste si-si ridicara privirile spre planta pe care o puteau vedea acum in intregime. Continua sa se framante salbatic, desi fara nici un motiv aparent.

– Sa plecam, spuse pastorul. Si au plecat. Uitand ca mergeau in directii opuse, cei doi calarira mai departe impreuna pana la Norton, unde povestira strania intamplare unor prieteni discreti.

In seara urmatoare, cam pe la aceeasi ora, se aflau din nou pe veranda casei Harding, insotiti, de data asta, de alti doi barbati, ale caror nume nu s-au pastrat. Misteriosul fenomen se petrecu din nou. Sub privirile lor, iedera se convulsiona puternic de la radacina pana in varf si toti laolalta nu reusira sa-i imobilizeze tulpina. Dupa o ora, se retrasera cu nimic mai luminati decat venisera.

In scurt timp, ciudatenia starni curiozitatea intregului tinut. Zi si noapte se adunau acolo o multime de  spectatori  „cautand un semn”. Nimeni nu parea sa-l fi aflat, dar atat de respectabili erau martorii mentionati, incat nimeni nu punea la indoiala  „fenomenul” descris de ei.

Dintr-o fericita inspiratie sau in scop pur distructiv, cineva – nu se stie cine anume – veni intr-o zi cu propunerea de a se degropa iedera si, dupa multa chibzuinta, hotarara s-o faca. nu gasira decat o radacina si, totusi, ce ciudatenie !

De la baza tulpinii, pe o distanta de un metru jumatate – doi metri, radacina se afunda drept, strabatand un pamant afanat, friabil. Apoi se ramifica intr-o multime de radacinute, fibre si falimente, impletite intr-un chip cat se poate de curios.

Dupa ce le scuturara de pamant, in fata lor se arata o forma cu totul neobisnuita. Ramificatiile firisoarelor incolacite si rasucite alcatuiau o tesatura compacta, prezentand, in forma si marime o uimitoare asemanare cu trupul omenesc. Avea cap, trunchi si membre, pana si degetele de la maini si picioare se conturau cu claritate. Multi sustineau chiar ca dispunerea fibrelor in masa globulara ce reprezenta capul sugera in modul sau grotesc o fata de om. Silueta era orizontala. Radacini mai mici incepusera sa se uneasca pe piept. Asemanarea cu forma omeneasca era imperfecta. La vreo douazeci si cinci de centimetri sub unul din genunchi, firisoarele ce alcatuiau piciorul se rasuceau inapoi.

Figurii ii lipsea piciorul stang.

Concluzia era batatoare la ochi. In agitatia ce se starni in urma uimitoarei descoperiri, diverse actiuni fura propuse, dar abandonate din lipsa celor capabili sa le infaptuiasca.Seriful puse capat disputelor, ordonand in calitate de custode legal al proprietatii abandonate sa fie scoasa radacina si sa se astupe groapa la loc.

Investigatiile ulterioare au adus la lumina un fapt deosebit de semnificativ: doamna Harding nu-si vizitase niciodata rudele din Iowa, care nici nu stiau ca ea ar fi intentionat s-o faca.

Despre Robert Harding si restul familiei nu se mai stie nimic. Casa isi pastreaza proasta reputatie, in schimb, iedera replantata e cea mai cuminte si mai inofensiva planta, la adapostul careia sa-si poata petrece o noapte placuta orice persoana cu nervii slabi, in timp ce greierii isi deapana destainuirile imemoriale, iar din departare, ii aproba randunica de noapte.

(Traducere de Maria-Ana Tupan)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s